II. Suntem datori să ne rugăm

Datoria crestinilor de a spune „Rugăciunea lui Iisus”

Dacă rugăciunea n-ar fi fost obligatorie, atunci Duhul Sfânt nu ne-ar fi spus prin gura Sfântului Proroc David: „Bine voi cuvânta pe Domnul în toată vremea (Psalm 33,1; 102, 1-2) - Rugăciunea lui Iisus mai este numită si rugăciunea de toată vremea sau rugăciunea isihastă. De asemenea, nici Dumnezeiescul Apostol Pavel – gura lui Hristos – nu ne-ar fi poruncit: „Rugati-vă neîncetat” (II Tesaloniceni 5, 17). Din aceste mărturii ale Sfintei Scripturi, întelegem că trebuie să ne rugăm tot timpul si în orice loc, dar mai ales în Biserică si în Sfintele Mănăstiri, unde este mai puternic darul rugăciunii.

            Dar, vor zice unii, cum putem să ne rugăm neîncetat, având atâtea munci grele de făcut si o singură gură si un singur cuvânt? Prea Bunul Dumnezeu, cel ce toate, cu negrăită întelepciune le-a făcut, acela din început, ne-a înzestrat cu îndoit cuvânt si îndoită gură, spre a putea împlini cele ce prin Duhul Sfânt avea să le ceară de la noi. În afară de gura trupului nostru, avem si o gură tainică, a sufletului nostru. Deci, când vorbim cu gura trupului, trebuie să ne rugăm tainic cu gura mintii. Putem să utilizăm metaniile brătară, pentru a ne ruga în acest timp cu „Rugăciunea lui Iisus”.

            Dar, ne întrebăm, cum poate crestinul care vorbeste despre cele ale vietii, când mănâncă sau când doarme, cum poate el să-L laude pe Dumnezeu? La aceasta răspunde Sfântul Vasile cel Mare, că este o gură de taină a omului, lăuntrică, prin mijlocirea căreia omul devine părtas cuvântului - dătător de viată – al lui Dumnezeu, care este pâinea cea vie, care s-a pogorât din Cer. Despre această gură spune Sfântul Proroc David: „Gura mea am deschis si am aflat” (Psalm 118, 131).

            Dumnezeu ne cheamă să deschidem această gură tainică pentru ca sufletul să primească hrana cea vesnică, Harul Duhului Sfânt. Dar, în afară de orice rugăciune tainică, Sfântul Isaac Sirul arată că orice gândire cu frică de Dumnezeu, orice cugetare duhovnicească, orice grijă a mintii pentru mântuire si orice muncă pe care o facem cu răbdare, smerenie si dragoste crestină, spre folosul semenilor nostri si spre slava lui Dumnezeu, este de fapt o rugăciune. El zice: „Se cuvine să cunoastem, fratilor, că orice vorbire ce se face în taină si toată grija mintii pentru Dumnezeu si toată cugetarea celor duhovnicesti, în rugăciune se preface. Ori cuvinte citite de a-i spune, ori glasuri ale gurii spre doxologia lui Dumnezeu, ori grija de mântuire în Domnul, ori închinăciuni ale trupului, ori cântare de psalmi, prin cuvântare de stihuri si altele de acest fel, prin care se face învătătura rugăciunii curate si din care se naste Dragostea fată de Dumnezeu. Este bine să stim că si simtirea de Dumnezeu, fără cuvinte, este o rugăciune”.

            Când cineva munceste cu frică de Dumnezeu si spre folosul semenilor si are prezenta lui Dumnezeu în minte, unul ca acesta se află întru simtirea de Dumnezeu si este întru rugăciune. Dacă la această simtire de Dumnezeu adaugă si cuvinte (rugăciuni), atunci este asemenea cu cel care peste focul aprins mai pune lemne.

            Domnul nostru Iisus Hristos este unicul mijlocitor pentru mântuirea noastră obiectivă. Numele lui a împrumutat de la Dumnezeirea Sa o putere Atotsfântă si Nemărginită.      Asadar, dacă toată munca noastră o vom face simtind prezenta lui Dumnezeu si rugându-ne Lui, atunci toată viata noastră se va preface într-o rugăciune neîncetată, plină de nădejdea si bucuria mântuirii.

            Să muncim având în gura noastră „Rugăciunea lui Iisus”, în minte vederea lui Dumnezeu si să ne rugăm neîncetat, oriunde am fi. Altfel spus, să stăm cu mintea în inimă înaintea lui Dumnezeu si să ne rugăm.

            Fără rugăciune lucrătoare si muncă binecuvântată, nimeni nu poate să scape de actiunea patimilor si ale gândurilor provenite de la diavoli. Cei care se nevoiesc în ascultare la Sfintele Mănăstiri, în viata de obste, mai repede biruiesc patimile, căci prin muncă binecuvântată, răbdare si tăierea voii lor, lovesc deodată patimile si prin lovituri repetate ajung să le omoare desăvârsit. Pentru cei ce sunt în singurătate (pustie), lupta este numai cu gândul, care este tot atât de slabă în lucrarea ei, ca lovitura pricinuită de atingerea unei muste. De aceea, omorârea patimilor în singurătate se prelungeste mult timp si aproape întotdeauna ea nu este propriu-zis o omorâre, ci o amortire pe o anumită perioadă de timp, până când nevoitorul se va întâlni cu cauzele patimilor. În acest caz, patimile ca fulgerele se aprind si de nu se va trezi pustnicul cu putere mare, rugăciune si post aspru, nu va rămâne nevătămat. Iată de ce Sfintii Părinti poruncesc să biruim patimile cu post, prin lupta cu ele în viata de obste si numai după aceea să mergem în pustie.

            Mirenii care vor să lupte cu patimile, vor fi ispititi de cei din casa lor, de oamenii cu care lucrează si cu care se întâlnesc. De aceea, ei trebuie să aibă un duhovnic sporit la mănăstire si să asculte de el. Astfel, fiind sub canonul duhovnicului si întărit prin darul Sfintei Mănăstiri, vor putea mai usor să se mântuiască.

            Asadar nu se cuvine să ne avântăm mai înainte de vreme spre o sporire desăvârsită în rugăciunea înaltă, de care, după Sfântul Isaac Sirul: „abia se învredniceste unul din zece mii”. Nouă, celor pătimasi si neputinciosi, ne este destul să vedem măcar urma linistirii mintale, adică rugăciunea mintii lucrătoare, prin care se alungă din inimă atacurile vătămătoare si vrăjmase ale gândurilor rele. În aceasta constă lucrarea noilor începători, prin care, dacă vrea Dumnezeu, se ajunge si la rugăciunea înaltă, contemplativă.

            Crestinii devin, prin Sfântul Botez, fii ai lui Dumnezeu după har (Galateni 3, 27). Dumnezeu este Tatăl nostru, iar noi suntem copiii Lui prea iubiti. Mama noastră duhovnicească este Maica Domnului. Asa după cum un copil stă de vorbă cu mama lui si îi spune toate lucrurile pe care le face si pe care vrea să le facă si se roagă ei, tot asa si noi trebuie să ne rugăm Maicii Domnului – Mama noastră. Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, ne va milui pe noi si ne va împlini cererile cele mântuitoare.

            Cădem în păcate, pentru că nu rezistăm ispitelor care vin de la trup, de la oameni si de la diavoli. Si nu rezistăm la ispite, pentru că nu suntem întăriti de harul lui Dumnezeu. Iar harul lui Dumnezeu nu ne întăreste, pentru că nu mergem la Biserică, nu postim, nu ne spovedim, nu ne rugăm si nu ne împărtăsim cu Sfintele Taine.

Să ne rugăm pentru ceilalti cu „Rugăciunea lui Iisus”

            Există în lume atâta suferintă si atâtea rele, si atâta necunoastere a lui Dumnezeu, care – după cum spun Sfintii Părinti – este cel mai mare păcat. Pentru aceasta esti dator să te rogi si să plângi.

Atunci când crestinii „dorm”, preotul trebuie să-si pună mintea de strajă, adică să vegheze si să se roage Lui Dumnezeu, pentru poporul Său. Ca preot, ai si mai mare îndatorire de a te ruga pentru ceilalti, deoarece tu esti acela căruia i-a încredintat Dumnezeu pe poporul său.

Câti oameni se risipesc! Câti sunt în pragul sinuciderii! Câti sunt pe punctul de a comite crime îngrozitoare! Câti sunt deznădăjduiti în nevoi! Trebuie să rostim „Rugăciunea lui Iisus”, pentru toti acesti oameni. „Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-i pe robii Tăi” sau „pe robul Tău” - pomenindu-i numele, dacă te rogi doar pentru cineva anume. După aceea ar trebui să continuăm fără să mentionăm numele. Dumnezeu stie pentru cine ne rugăm. Nu trebuie să ne gândim nici la problemele care-i frământă. Spunem doar „miluieste pe robul Tău”.

            Părintele Ierosch. Paisie Olaru învăta pe ucenici să zică: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi”, ca să ne izbăvească de egoism. Dar, rugăciunea pentru ceilalti, este un efort necesar si pentru alt motiv. Când ne rugăm pentru altcineva, imediat primim lămuriri de la Dumnezeu, despre ceea ce are în special nevoie si putem lucra efectiv pentru mântuirea lui. Inima devine foarte sensibilă si nespus de ageră în recunoasterea diavolului si, în acelasi timp, îsi trage multă putere din rugăciune, pentru a alunga pe cel rău din ea. Astfel devine un receptor al Duhului Sfânt. Mai mult decât atât, fiind încercat în războiul asupra diavolului si având cunoasterea harului dumnezeiesc, poti cu mare usurintă să intri în sufletul celuilalt si să pătrunzi în lumea interioară a celui ce vine la spovedanie. Folosul este nespus de mare. El va pleca de la scaunul de spovedanie alt om, usurat de patimile stiute si de cele nestiute.

Când, unde, cât si cum să ne rugăm ?

            Să ne rugăm neîncetat, dar în special la orele 12, 15, 18, 21, 24, 3, 6 si 9. Rugăciunea care se face în acelasi timp, în mai multe locuri si de către mai multi crestini, ne va curăta, va sfinti si va schimba duhul tării.

            Înainte de a dormi, să spunem „Rugăciunea lui Iisus” pe respiratie, să spunem Crezul si să ne însemnăm cu Sfânta Cruce. În acest fel, darul Duhului Sfânt si Îngerul păzitor ne vor acoperi si sfinti.

            Dacă, în loc să ne rugăm, vom citi cărti „usoare” si ne vom uita la filme blestemate, mintea noastră se va spurca si vom avea visuri desfrânate si duhul desfrânării ne va spurca în timpul somnului.

            Cei care vin si se roagă la Sfintele Mănăstiri, vor reaprinde mai tare focul Duhului Sfânt în inimile lor. Trebuie să ne rugăm neîncetat, pentru că neîncetat suntem ispititi de patimile trupului si ale sufletului, de către oameni si de către diavoli. Când ne rugăm, Harul Duhului Sfânt vine si îndepărtează ispitele care vin asupra noastră.

            Si, după cum spune un cuvios Părinte: „Când oala de mâncare se află pe foc, nu se apropie de ea musca, dar când se răceste, vine musca si se asează în ea. Tot astfel si de crestinul care este aprins cu focul Duhului Sfânt, nu se apropie musca (diavolul)”.

            Cel mai mult luptă diavolii pe crestinii care se roagă. Orice crestin, când se roagă, poate observa cu mintea pe diavoli, care caută să-l întrerupă de la rugăciune, rătăcindu-i gândurile în toate colturile lumii si la toate păcatele pe care le-a făcut sau pe care le-ar putea face. „Căci stie diavolul că nimic nu-l luptă mai tare, decât rugăciunea, cea către Dumnezeu” (Avva Agathon, Pateric Egiptean, p.25).

            În afară de slujbele Bisericesti, trebuie să-ti dedici anumite momente, special pentru a practica „Rugăciunea lui Iisus”. Să începi putin câte putin si să continui potrivit cu zestrea duhovnicească si harul ce-l simti. Se poate începe prin rostirea rugăciunii o jumătate de oră înainte de răsăritul soarelui si o jumătate de oră seara, înainte de culcare. Este necesar să existe un program statornic, care să nu fie călcat în nici un chip, nici măcar pentru lucruri bune. Este necesară, de asemenea, si o încăpere linistită si izolată, unde să nu se audă zgomote si acolo să începi si să lucrezi „Rugăciunea lui Iisus”.

            La început trebuie să-ti încălzesti inima sau să citesti o lucrare a Sfintilor Părinti, din care să ne adunăm si să ne smerim. Apoi, fie cu buzele sau cu mintea, sau cu inima, potrivit cu nivelul nostru duhovnicesc, să spunem „Rugăciunea lui Iisus”. Cu timpul, momentele acordate „Rugăciunii lui Iisus”, se vor mări si vor îndulci inima si vei tânji după ele.           Dar la început avem nevoie să ne silim pe noi însine să spunem rugăciunea, chiar si pentru scurt timp. Ne va face mult bine. Este însă suficient ca să ne rugăm putin timp? Nu este suficient, dar când există dorintă si smerenie, Dumnezeu împlineste ceea ce lipseste rugăciunii. Pentru că dacă Dumnezeu arată atâta milostivire pentru căderile noastre, nu va fi el nespus de milostiv cu noi, în strădania noastră de a ne curăta si sfinti ? Dumnezeu va împlini orice lipsă a noastră.

            Pentru că cei din lume sunt ocupati cu multe griji, se poate ca într-o oră de rugăciune să se bucure de mai multă binecuvântare decât multe ore, ale unui călugăr pustnic.

            Să stii că în timpul „Rugăciunii lui Iisus”, diavolul îti va aduce multe ispite, ca să te întrerupă. Dar, mai trebuie să stii că Dumnezeu te încearcă prin aceste ispite, ca să vadă dacă ai într-adevăr vointa să lucrezi „Rugăciunea lui Iisus”. În asemenea cazuri, dacă te silesti, Dumnezeu va veni în ajutorul tău si va îndepărta toate greutătile. Multe din gândurile, chiar si cele bune, din timpul rugăciunii, pot veni de la cel rău. Dacă diavolul îsi dă seama că suntem gata să părăsim „Rugăciunea lui Iisus”, pentru alte lucrări, chiar dacă sunt bune, ne va aduce în minte multe asemenea gânduri, în momentul în care ne rugăm ca să ne amânăm rugăciunea.

Se întâmplă, uneori, să ne întoarcem la chiliile noastre obositi, după ce am muncit mult si ne-am cheltuit întreaga energie pentru slujirea fratilor. Ce ar trebui să facem în astfel de cazuri? În nici un caz, nu ar trebui să renuntăm la „Rugăciunea lui Iisus”. Sfântul Simeon Noul Teolog ne sfătuieste ca, în nici un caz, slujirea fratilor să nu fie motiv de a ne lipsi de „Rugăciunea lui Iisus”, deoarece atunci pierdem multe. Nu trebuie să găsim niciodată scuze, ca să amânăm rugăciunea. „În slujire, osteneste pe măsura puterii tale, iar în chilia ta nevoieste-te în rugăciune, cu smerenie, priveghere si lacrimi neîncetate. Si să nu ai în minte că astăzi am trudit peste puteri si deci să scurtez rugăciunea, pentru oboseala trupului. Fiindcă, îti spun că nu contează cât te ostenesti pentru altii, peste puterile tale, căci a te lipsi de asa ceva atât de important cum este rugăciunea, mare nesocotintă este”.

            O jumătate de oră cu „Rugăciunea lui Iisus”, valorează cât trei ore de somn adânc, de odihnă. Rostirea îndelungată a „Rugăciunii lui Iisus”, odihneste pe om si-l linisteste. Chiar si din acest punct de vedere, este o doctorie odihnitoare pentru trup.

            Multi frati au necazuri si suferă pentru că lucrează mai mult cu ratiunea, decât cu inima. Se chinuiesc căutându-si gândurile, pe când, dacă trăiesc în har, gândurile vin pur si simplu. De aceea, se ceartă fratii si nu au pace, iar atunci când sunt nedreptătiti se mâhnesc si nu se bucură potrivit poruncii lui Hristos, deoarece nu au nici o legătură cu „Rugăciunea lui Iisus”.

Să nu considerăm „Rugăciunea lui Iisus” ca pe ceva ocazional, ci drept însăsi viata noastră. Oriunde vei fi, pe stradă, în masină sau în orice altă parte, să spui „Rugăciunea lui Iisus”: „Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine păcătosul” si „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieste-mă”. Trebuie să ne miscăm înlăuntrul rugăciunii. Iar teologia si predica să ni se nască, înlăuntrul atmosferei celei sfinte. Trebuie să avem propriul program, pe care să-l respectăm în fiecare zi. Când trăim în acest fel, lumea are folos peste măsură.

Aceia care au întelegerea unui călugăr, simt nevoia să primească binecuvântarea, orice lucrare ar avea. Si în toată viata lor să se încredinteze unui povătuitor duhovnicesc, pentru ca acesta să vegheze asupra lor si să-i îndrepte în tot ceea ce fac. Ar trebui să mergem des la Sfânta Liturghie, pregătiti asa cum se cuvine, si să ne împărtăsim cu Preacuratele lui Hristos Taine.

            Sfânta Evanghelie ne învată cum si cât timp trebuie să ne rugăm. Când Domnul nostru Iisus Hristos le-a spus Sfintilor Apostoli: „Simone, Simone, iată Satana v-a cerut ca să vă cearnă ca pe grâu. Iar Eu m-am rugat pentru tine ca să nu piară credinta ta” (Matei 31, 32) Sfântul Apostol Petru a răspuns: „Doamne, cu Tine sunt gata să merg si-n temnită si la moarte”. După aceasta, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a mers în Grădina Ghetsimani ca să se roage, înainte de Sfintele Sale Patimi. Firea Umană a Mântuitorului nostru Iisus Hristos trebuia să fie întărită înainte de Sfintele Patimi. În timpul rugăciunii Sale, un înger s-a arătat si-L întărea (Matei 22, 43). Domnul Iisus Hristos „Fiind în chin de moarte, mai stăruitor se ruga. Si sudoarea Lui s-a făcut ca picăturile de sânge care picurau pe pământ. Si ridicându-se din rugăciune, a venit la ucenicii Lui si i-a aflat adormiti”. Si le-a zis: Privegheati si vă rugati, ca să nu intrati în ispită (Matei 26). Pentru că nu s-au putut ruga, puterea Dumnezeiască nu i-a întărit si în fata ispitelor, Sfintii Apostoli s-au lepădat de Mântuitorul Iisus Hristos. În fata ispitelor, a atacurilor diavolesti, a mortii nu putem rezista, dacă nu suntem întăriti de Puterea Dumnezeiască. Iar Puterea Dumnezeiască nu ne întăreste, dacă nu ne rugăm.

            Prima conditie pentru a practica „Rugăciunea lui Iisus”:

                        Împacă-te cu aproapele tău ! (Matei 5, 23-25)

            Cu privire la loc: este Biserica si camera ta:

                        Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta si, închizând usa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns...” (Matei 6,6)

            În liniste totală. În singurătate. Totodată, se întelege si interiorizarea în rugăciune care să-si găsească trăire, în suflet cu sârguintă, în minte cu întelegere si în inimă cu simtire afectivă; cum zice Domnul: “Împărătia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru” (Luca 27, 21).

            Cum să ne rugăm? Domnul Iisus ne învată: “Asa să vă rugati: “Tatăl nostru...” “. Deci zicem la început „Împărate Ceresc”, „Sfinte Dumnezeule”, „Prea Sfântă Treime”, „Tatăl nostru...”. Si apoi  “Rugăciunea lui Iisus” (Tes. 5, 17).

            Stăm în genunchi sau pe un scăunel (înăltimea de cca. 30 cm) si începem să rostim “Rugăciunea lui Iisus”, zicând rar “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine, păcătosul”, cu căintă si smerenie (căci suntem păcătosi), concentrati numai la aceste cuvinte, pe care le zicem cu întelegere si nu gândim la nimic altceva (nici bine, cu atât mai mult la cele rele).

            În timpul exercitiului de rugăciune încetează orice miscare.

            Nu căutati senzationalul.

            Feriti-vă de orice imaginatie, vedenie si vis de la diavol. Nu închideti ochii!

            Durata exercitiului pentru începători este de 10-15 minute.

            Multi dintre monahi si multe dintre monahii sunt râvnitori pentru a avea practica rugăciunii continue. Ar rosti rugăciunea pustnicului “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, mântuieste-mă pe mine, păcătosul” mereu, dar se plâng de nereusită. Care e cauza? N-au persistentă. N-au statornicie si stabilitate în actiune. Aceasta e o actiune bună si sfântă pentru tot crestinul. E o nevointă care face parte din principala trăire de monah. Si tu n-o iei în serios, ci superficial. Ia aminte căci nici o meserie sau profesie nu se învată numai să încerci, ci trebuie să începi si să ai continuitate din an în an si să te ridici din treaptă în treaptă. Altfel, nu reusesti. Deci să nu zici: hai să încerc să mă deprind si eu cu rugăciunea inimii. Ci, hai să încep rugăciunea inimii si să ajung practicant al rugăciunii continue. Că de încercat a încercat si Iuda si a dat înapoi.

            Urmează zilnic acest exercitiu de 10-15 minute, de 2-3 ori pe zi, si te vei bucura de rezultate, sporind în rugăciune si viată de evlavie. Si în cursul zilei, de câte ori îti vei aduce aminte, de esti la muncă, la birou, sau pe cale, vei zice: “Doamne, Iisuse…”. Iar după un timp, vei observa că si atunci când îti faci pravila particulară sau atunci când participi la cele 7 laude, vei observa că te poti coborî cu mintea în inimă si vei realiza calitatea rugăciunii, lucru pe care îl dorim.

          Nu mai zice că nu e pentru tine – căci esti păcătos. Începe de acolo, din starea cea mai de jos unde te afli si te va ajuta Hristos. Înlătură trândăvia si adaugă nevointă peste nevointă si vei reusi. „Dă-mi vointă să-ti dau putere” zice Domnul. Îndrăzniti, Eu am biruit lumea – păcatul, zice iarăsi Domnul. (In. 16, 33)