În România

 

TESTAMENTUL

Mitropolitului Bartolomeu Anania (1921 – 2011)

 

            La 4 februarie 2011, biroul de presă al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului a dat publicității testamentul Părintelui Arhiepiscop și Mitropolit Bartolomeu Anania. Acesta „a fost desfăcut și citit în cadrul ședinței Permanenței Consiliul eparhial al Arhiepiscopiei, din seara zile de 31 ianuarie 2011, la o oră de la plecarea Părintelui spre Împărăția Cerurilor”, potrivit comunicatului primit la redacție.

            Redăm în continuare cuprinsul testamentului:

„Subsemnatul Anania Valeriu, pe numele de călugăr Bartolomeu, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, domiciliat în Cluj-Napoca, P-ța Avram Iancu nr. 18, în vârstă de 88 de ani, aflându-mă în deplinătatea facultăților mintale, nesilit de nimeni, din voința mea liberă și neviciată, dar cu sănătatea trupului din ce în ce mai șubredă și cu sentimentul că nu mai e mult până când Domnul mă va chema acolo unde va crede El de cuviință, pentru cazul încetării mele din viață, însemnez aici câteva gânduri testamentare, spre cuvenită plinire și fac următoarea dispoziție testamentară:

Las toate drepturile mele de autor Fundației „Mitropolitul Bartolomeu”, pe care am înființat-o, din economiile proprii, pentru a oferi burse tinerilor merituoși, dar lipsiți de posibilități materiale.

Vreau ca drepturile mele de autor de pe urma Bibliei, la diortosirea căreia am lucrat 11 ani, să revină Fundației „Mitropolitul Bartolomeu”.

Doresc ca Fundația „Mitropolitul Bartolomeu”, al cărei fondator sunt, să îmi ducă mai departe memoria, să nu fie niciodată desființată, să nu-i fie schimbat scopul principal pentru care a fost înființată, iar banii și întregul ei patrimoniu să nu poată fi folosit în alte scopuri de către nimeni.

Fiind călugăr de la vârsta de 20 de ani, am renunțat la orice fel de moștenire de la părinții mei, totul revenindu-le copiilor și nepoților lor. Economiile mele bănești din ultimii ani, depuse în conturile mele de la bancă sau în casa de fier pentru eventualele trebuințe medicale și aflate, sub semnătură și cheie, în grija arhidiaconului Gavril Vârva, vor fi transferate în contul Fundației „Mitropolitul Bartolomeu”.

Singura mea avere sunt biblioteca și manuscrisele personale, precum și colecția de acte, scrisori și fotografii, toate aflate în reședința mea din Mânăstirea Nicula, pe rafturi și în două seifuri metalice, sub auspiciile Fundației „Mitropolitul Bartolomeu”, din al cărui colegiu director face parte și starețul acestei mânăstiri. Dacă și când se va considera că acestea pot prezenta un oarecare interes pentru cultura românească, prefer ca la ele să aibă acces profesorul universitar Aurel Sasu, care mi-a dat acordul în acest sens.

Obiectele personale mărunte din reședința de la Cluj vor rămâne pe seama instituției; cele din reședința niculeană vor rămâne pe loc.

Doresc să fiu înmormântat în groapă de pământ reavăn, având deasupra piatra pe care mi-am pregătit-o din timp.

Să nu mi se acorde distincții post mortem, de nici un fel.

La cârma Mitropoliei îmi doresc un urmaș vrednic și demn, credincios Bisericii Ortodoxe, responsabil, integru, adversar al corupției de orice fel și sub orice formă, care să continue și să desăvârșească ceea ce am început eu. Dintre acestea:

Pictarea Catedralei în tehnica mozaic;

Radio Renașterea;

Revista TABOR;

Fundația „Mitropolitul Bartolomeu”;

Policlinica „Sfântul Pantelimon”;

Continuarea lucrărilor la mozaicurile din biserica „Schimbarea la Faț㔠din Cluj-Napoca, sub coordonarea pictorului și teologului italian Marko Ivan Rupnik;

Canonizarea și cultul Sfântului Pahomie de la Gledin;

Canonizarea și cultul Sfinților Martiri Năsăudeni; Grădinița „Sfântul Stelian”.

Cer iertare tuturor celor cărora le-am greșit, într-un fel sau altul, așa cum și eu, la rându-mi, îi iert pe toți cei care, cu voie sau fără voie, mi-au greșit.

Declar că nu am copii, iar părinții îmi sunt decedați.

Numesc executor testamentar, în baza art. 910 și următoarele din Codul Civil pe preotul Bogdan Ivanov, actualul meu secretar de cabinet căruia îi încredințez spre executare acest testament.

Orice Testament anterior acestuia devine nul și neavenit.” 

 

 BIBLIA – Îndreptar pentru legile din Parlamentul României

 

               La 22 decembrie 2010, Î.P.S. Bartolomeu Anania, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, aflat, din pricina unor probleme de sănătate, în imposibilitatea de a-i primi pe jurnaliști la reședința sa pentru tradiționalul Mesaj de Crăciun, a dat publicității următoarea declarație de presă (a cărei ortografie o păstrăm):           

„În vremea Vechiului Testament, sub domnia lui Iosia, a fost descoperită în templu cartea Deuteronomului, adică Legea dată de Dumnezeu lui Moise. Iar regele, după ce a citit-o, și-a dat seama, cu durere, de enorma distanță ce se produsese între poruncile lui Dumnezeu și comportamentul poporului pe care el, regele, îl cârmuia. Așa s’a hotărât să stârpească idolatria și relele moravuri, restaurând ordinea morală în societate.

Asa s’ar cuveni să fie și’n zilele noastre: Biblia din Parlament ar trebui să existe nu doar ca obiect în fața căruia demnitarii își depun jurământul, ci și ca îndreptar pentru legile pe care aceștia le plănuiesc, le votează și le promulgă. Dacă ei ar deschide Biblia numai câteva pagini, atunci în țara noastră nu ar mai exista acte normative menite să legifereze sau să permită pornografia, prostituția, homosexualitatea, concubinajul, practici care nu sunt altceva decât tot atâtea căi deschise spre dezintegrarea familiei și disoluția societății. E inadmisibil să juri cu mâna pe Biblie și să faci legi împotriva Bibliei! De aceea ne vom ruga neîncetat pentru ei, aleșii noștri, pentru ca Dumnezeu să le lumineze mintea și să le încline inima doar spre ceea ce este drept, bun și de folos acestui popor, așa cum a făcut, pe vremuri, regele Iosia.

Până atunci îi rog fierbinte pe părinți să aibă grijă de copiii lor. Știu că avem multe familii adevărate, cu părinți iubitori și copii cuminți. Dar tocmai de aceea vă rog și vă îndemn, părinților, să fiți veghetori, ca nu cumva copiii voștri buni să încapă pe mâna celor ce-i strică, sau să aibă la îndemână ceva ce le poate întina ființa. Nu-i lăsați doar pe seama școlii, căci într’o școală pot exista programe perverse sau o directoare care, în schimbul câtorva cadouri ieftine, le permite traficanților să-și etaleze scârboasele mărfuri în văzul copiilor.

Ajutați-vă odraslele să învețe cu drag și să se poarte frumos! Cutremurați-vă de familiile destrămate și de copiii lor rămași pe drumuri, bântuiți de mizerie și de vicii precoce. Oferiți-le pruncilor voștri mai puțin televizor și mai multă lectură: din cărțile frumoase și, pe cât se poate, pagini alese din Sfintele Scripturi. Eu cunosc un copil care a citit Biblia, în întregime, la vârsta de zece ani; nu e important ce și cât a înțeles, ci faptul în sine că a citit-o și n’a uitat-o. Faceți din Fiul Mariei un prieten al copiilor voștri; și fiți siguri că Pruncul Iisus vă va surâde din iesle, iar Copilul Iisus va merge spre Nazaret ținându-vă de mână.” (Viața Cultelor nr.  871-872 din 28 Decembrie 2010, editat de Publishing House TRADIȚIE S.C.”TRADIȚIE, FAMILIE, PROPRIETATE”, S.R.L)

 

 

Reprofesionalizarea României. Criză alimentară în 2018 - Interviu cu Calin Georgescu (director executiv al Centrului Național pentru Dezvoltare Durabilă)

 

„În șase luni putem începe reprofesionalizarea României”

Unde sunt „oamenii competenți” despre care vorbiți? Îi vedeți manifestându-se în spațiul public?

Da, absolut! Luați cartea pe care am publicat-o recent – „România după criză. Reprofesionalizarea”, revedeți acțiunile Alianței Profesioniștilor pentru Progres pe care am înființat-o de un an și jumătate. Toate acestea dovedesc faptul că se poate. Sunt foarte mulți oameni de valoare. Atât doar că necazul societății românești este deprofesionalizarea ei. Toți așteaptă o societate în care ești plătit pentru ceea ce știi, nu pentru pe cine știi.

În cât timp de acum înainte s-ar putea reprofesionaliza România?

Într-un termen de șase luni se pot vedea rezultate. Contează să dai un mesaj clar, precis și bine fundamentat legat de viitorul nației române.

Credeți că un guvern de tehnocrați ar fi funcțional acum?

N-am spus-o eu, ci foarte mulți reprezentanți ai partidelor politice. Probabil că așa este din moment ce multă lume a înaintat această variantă.

La fel de multă lume este sceptică în privința instalării unui guvern fără un „spate” politic solid…

Din moment ce partidele politice au pus în discuție o astfel de variantă, înseamnă că și-au făcut și ele niște calcule pentru o perioadă de timp.

Este necesar un nou Acord cu FMI?

Probabil că un nou Acord cu FMI n-ar trebui să mai fie semnat. Va trebui să ne orientăm mai mult către ceea ce România poate accesa singură. România trebuie să-și protejeze capitalul național. În 20 de ani am ratat acumularea primitivă de capital. Avem nevoie, cu maximă urgență, de întărirea capitalului național, de consolidarea mediului de afaceri, de noi forme asociative – de la parteneriatul public/privat la întreprinzătorii „la firul ierbii” (capitalul mic). Trebuie să vorbim de economia civică, de distribuția mai largă a proprietății productive. Acesta ar putea fi modelul României. La orașe și la sate capacitățile sunt uriașe, dar rămân neexploatate. Trebuie să dăm drumul la formele asociative permisibile, să atenuăm diferențele uriașe între zona rurală și cea urbană. O definiție neconvențională a civilizației este „robinetul de la care curge apa”. Noi nu avem nici măcar 70% din teritoriu acoperit din punct de vedere al apei potabile.

 

„Criza alimentară va fi mai rea decât actuala criză”

Care este punctul cheie al relansării economice?

Agricultura, indiscutabil. Din datele Clubului de la Roma, și nu numai, anii 2018-2020 vor fi marcați de criza alimentară. Aceasta va fi, probabil, mai gravă decât actuala criză economică și financiară. Este inadmisibil ca România, o țară cu un potențial agricol uriaș, să continue să importe aproape 80% din produsele agroalimentare. Este, de departe, un pericol la adresa siguranței naționale.

Care este cel mai mare pericol la adresa siguranței naționale a României, în viziunea dumneavoastră?

Cea mai mare daună adusă societății românești, dincolo de deprofesionalizarea ei masivă, este lipsa investiției în om. Trebuie să existe o balanță permanentă între mediul de afaceri și protecția socială. E foarte important! Mediul de afaceri trebuie să fie cât mai larg și trebuie să fie ajutat să crească. Principiul de bază este cel al dezvoltării durabile.

Avem nevoie de un mediu fiscal mai prietenos…

Politica fiscală se face pe baza conceptului de dezvoltare durabilă. Ideea este să consumi din ce în ce mai puține resurse și să obții valoare adăugată din ce în ce mai mare. Aceasta este paradigma mondială, iar noi suntem încă străini total de ea. România se poate înscrie în acest proces, dar dezvoltarea durabilă trebuie luată foarte în serios. Avem capacitatea de a implementa mai bine acest concept decât o țară care a beneficiat în trecut de planul Marshall. Vă asigur că alte țări pot avea lacune mari în implementarea acestui concept cu toate că și-l doresc. Ele pot avea resurse financiare, dar nu și capitalul natural pe care îl avem noi. Avuția naturală, împreună cu avuția uman㠖 în care trebuie să se investeasc㠖 sunt de bază. Poporul trebuie iubit ca să fie schimbat în bine, nu schimbat ca să fie iubit. […]

 

„Este un moment în care trebuie pornit de la zero”

Trebuie să avem un „model românesc”?

Da, unul făcut și construit de români și dat lumii întregi. Dacă te duci la cea mai importantă instituție de aviatică din America și spui că ai făcut școala cu Elie Carafoli (n.r. inginer român, unul dintre pionierii în domeniul aerodinamicii), te angajează pe loc. Inginerul Gheorghe Pănculescu este omagiat la Paris pentru că a contribuit la realizarea Turnului Eiffel. Aici, la noi, nu prea știe nimeni de el. Sunt foarte multe exemple de români extraordinari pe care le ignorăm. Timp de jumătate de secol am dat astfel de oameni.

Nu cumva ne idealizăm trecutul?

Nu, îmi pare rău… Trebuie să avem continuitatea istoriei. În școala românească nu se prea vorbește de modele, deși copiii trebuie să aibă mândria că înaintașii lor au făcut lucruri mari. Copilul trebuie să fie mândru de țara lui. Dacă nu păstrezi legătura cu istoria, nu ai cum să te manifești în viitor. Nu vreau să punem în seama poporului metehnele unor diriguitori de ocazie. Reforma statului nu trebuie confundată cu o simplă redistribuire a puterii. Discutăm despre o fibră a nației române care există, care are resorturi și care trebuie valorificată.

Ce ați face acum în acest sens?

În primul rând, aș elibera mijloacele de manifestare. Lasă omul să gândească liber, să aibă idei! Apropo de valoarea adăugată: pe mesele de lucru ale celor mai importanți lideri ai lumii problematica inovației este prioritară. Fără inovație nu exiști! Dacă noi predăm acum lumii întregi 14 brevete de invenție și inovație pe an, ieșim imediat în evidență. Un cercetător din Franța face asta de unul singur într-un an. Cum contribuim noi la mersul științei? Știința trebuie să fie o preocupare firească pentru români.

Majoritatea cercetătorilor români au plecat în străinătate sau au ales alte profesii…

Atunci când competența va conduce România vom putea schimba această stare de fapt. Lucrurile vor demara de la sine foarte curând, dar pornim la drum pe fondul unei situații în care ne afundăm din ce în ce mai rău. Nu trebuie să forțăm limitele. Avem nevoie de construcție, dar avem nevoie și de conciliere națională. Este un moment în viața fiecărei țări în care trebuie pornit de la zero.

Lucrurile vor demara de la sine foarte curând, dar pornim la drum pe fondul unei situații în care ne afundăm din ce în ce mai rău. Sursa: http://www.adevarul.ro/la_masa_adevarului/Calin_Georgescu-_-Romania_nu_este_aceasta_0_353365205.html  și  http://www.ipid.ro/wordpress/?cat=1(extras)

 

   Primul simpozion de martirologie

Luni, 11 octombrie 2010, la Hotel Hilton din București a avut loc o importantă acțiune a laicatului ortodox: primul simpozion internațional de martirologie, organizat de Fundația “Sf. Irina”, a domnului prof. univ. dr. Pavel Chirilă, și Compania “Dan Puric”

Toți cei care au susținut lucrări în cadrul simpozionului au fost specialiști ortodocși. Profesori și preoți din România, Grecia, Rusia, SUA și Marea Britanie s-au oprit aupra unor aspecte teologice și istorice privind martiriul creștin, în general, și pe neomartirii ortodocși ai secolului XX, în special. La întrebarea „ce datorie avem noi față de noii martiri ortodocși ai secolului XX și cum ne-o putem îndeplini?, unul dintre răspunsuri a fost: să acționăm pentru cunoașterea de către popor a acestor martiri și sfinți ai închisorilor comuniste, apoi pentru recunoașterea lor de către Biserica Ortodoxă Română. Odată înfăptuit acest lucru, viețile lor vor fi mai cunoscute, iar ei ar fi cinstiți cum se cuvine. Un alt răspuns: să strîngem mărturii despre minunile pe care le săvârșesc moaștele lor și dovezi ale evlaviei populare față de ei și să le întocmim dosare de canonizare, pe care să le depunem la cancelaria Sfîntului Sinod.

Puteti audia cateva dintre luarile de cuvint pe site-ul Radio Dobrogea (http://www.radiodobrogea.ro/4263-simpozion-de-martirologie-audio)

Au fost prezenți și foști deținuți politici, între care Gheorghe Jijie (secretarul general al Federației Române a Foștilor Deținuți Politici și Luptători Anticomuniști), Demostene Andronescu și Jacques V. Iamandi, precum și trei ierarhi: PS Sofian Brașoveanul, PS Ciprian Câmpineanul și PS Vasile Someșeanul.

În încheierea manifestării, Dan Puric, a ținut un emoționant cuvânt despre conștiința martirică la români, iar dl prof. univ. dr. Pavel Chirilă, principalul organizator al evenimentului, a anunțat că la Aiud a început construcția unei mănăstiri care va include și primul Centru de cercetări martirologice din țară. Dl. prof. Chirilă a adăugat că mai multe asociații ortodoxe au inițiat organizarea unor muzee în două foste închisori unde au fost martirizați mii de români.

Fragment din intervenția domnului Sorin Lavric: “Mizeria ideologică a epocii în care trăim este că s-a ajuns ca, pentru a vorbi despre martiri, să fie nevoie de curaj. Iar când e vorba de martirii români care au murit în închisorile comuniste, nu-ți mai trebuie doar curaj, ci de-a dreptul un dram de sminteală. Și dacă e așa, să vorbim atunci cu precădere de martirii români din timpul comunismului. […] Atâta onoare avem în noi câtă amintire a martirilor și eroilor întreținem. […] Nu se poate închipui un martir fără Dumnezeu și fără nația sa. Paradoxul creștinismului este că, deși bătaia sa mântuitoare e universală, punctul lui de plecare e etnia sau nația. […] Iar ce se întâmplă azi în România se întâmplă în fiecare țară din Europa. Sunt fundații și ONG-uri anume plătite pentru a preîntâmpina ca valoarea națională adunată în pielea unui martir să fie celebrată oficial. În România fenomenul e curent în privința deținuților politici pe care cenzorii ideologici îi repudiază pe motiv că au fost fasciști, legionari și nedemocrați. Despre ei nu avem voie să vorbim decât condamnându-i, de parcă martirajul are legătură cu ideologia.

Să ne amintim că, în actele de întemeiere a UE, creștinismul nu este recunoscut ca religie fondatoare, să ne amintim apoi de campanile de denigrare a fețelor bisericești din Germania, Anglia sau Franța, pentru a ne da seama că lucrurile se leagă: aceleași eminențe care privesc cu ostilitate creștinismul se opun comemorării martirilor naționali în cadrul unor ceremonii cu tentă oficială. Și atunci merită să mă întreb: ce supără atât de mult la fenomenul martiric de a ajuns să fie obiectul unei cenzuri? Cred că sânt trei motive care fac din figura martirilor o prezență nedorită.

1. Pe primul l-am spus deja: apartenența politică a unora dintre martiri. Foarte bine, numai că în conceptul de martir nu intră nota culorii sale politice. Este perfect indiferent cărui partid a aparținut martirul de vreme ce statutul cu pricina e dat de trei atribute: cauza religioasă, pecetea etnică și îndurarea morții.

2. Al doilea motiv ține de nedelicatețea crudă pe care o presupune ideea sacrificiului. Să vorbești despre spirit de sacrificiu în epoca consumismului este un detaliu indecent, aproape o dovadă de proastă creștere. În tot cazul, e un semn de lipsă de abilitate strategică să faci apologia martiriului în astfel de vremuri. Cum să spui că, în situații-limită, martirul poate fi un model de conduită, reabilitând ideea că isprăvile durabile nu se pot face decât prin jertfă? Ar însemna să faci apologia ascezei și eroismului într-o epocă a valorilor hedoniste, atitudine nu doar inabilă dar mai ales nerentabilă.

3. Al treilea motiv este că moralul unei comunități crește pe spinarea martirilor: altfel calci pe stradă când știi că te tragi din oameni ca Vasile Motrescu și Costache Oprișan. […]

În fond, noi ne-am întâlnit azi ca să vorbim pe seama acelor martiri despre care suntem împiedicați să vorbim la televizor sau la radio. S-o facem așadar cu seninătate, cu afecțiune, dar fără pic de naivitate. Să nu ne închipuim că prea curând Costache Oprișan sau Vasile Motrescu vor fi recunoscuți ca martiri de Biserică sau de instituțiile statului. Dar într-o zi se va întâmpla și asta, și poate că întâlnirea noastră va grăbi cu o secundă clipa aceea.”

Cu prilejul simpozionului s-a lansat și volumul Principiile cercetării martirologice (Editura Christiana) realizat de Prof. Dr. Ilie Bădescu, Lector Dr. Andreea Băndoiu și Prof. Dr. Pavel Chirilă. (I. C.)